Social· 2 min citire

Putin, despre negocierile cu SUA privind Ucraina: „O misiune dificilă, dar trebuie să ne implicăm”

Putin, despre negocierile cu SUA privind Ucraina: „O misiune dificilă, dar trebuie să ne implicăm”

Putin, despre negocierile cu SUA privind Ucraina: „O misiune dificilă, dar trebuie să ne implicăm”

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 4 dec. 2025, 20:15

Putin, despre negocierile cu SUA privind Ucraina: „O misiune dificilă, dar trebuie să ne implicăm”

Vladimir Putin afirmă că discuțiile purtate cu Statele Unite pentru găsirea unei soluții la conflictul din Ucraina sunt deosebit de complicate, însă consideră că este necesar ca Rusia să participe activ la acest proces.

Într-un interviu, liderul de la Kremlin a subliniat rolul președintelui american Donald Trump în încercarea de a obține un acord între părțile implicate.

„Este o sarcină complexă și o misiune dificilă pe care președintele (Donald) Trump și-a asumat-o. Obținerea unui consens între părțile aflate în conflict nu este un lucru simplu, dar cred că președintele Trump acționează sincer în această direcție. Cred că trebuie să ne implicăm în acest efort, nu să-l obstrucționăm”.

Putin acuză Europa că pune piedici negocierilor

Președintele rus acuză statele europene că ar bloca în mod intenționat procesul de pace, formulând cereri pe care Moscova le consideră imposibil de acceptat. Potrivit lui Putin, aceste acțiuni ar avea ca scop crearea impresiei că Rusia refuză negocierile.

El a declarat marți, înaintea discuțiilor de la Kremlin cu emisarul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, și cu Jared Kushner, că europenii „formulează cereri care pentru Rusia sunt absolut inacceptabile. Ei știu asta și așa pot să acuze Rusia că respinge procesul de pace”, susținând că obiectivul lor ar fi „să blocheze complet procesul de pace”.

Liderul rus a adăugat că aliații europeni ai Ucrainei „sunt vexați că au fost excluși de la negocieri, dar ei înșiși s-au exclus din negocierile de pace și, în același timp, pun obstacole președintelui Trump. Ei nu au o agendă a păcii, ei sunt de partea războiului”.

În același timp, Putin a transmis și o avertizare către Europa: „Noi nu dorim război cu Europa, dar dacă Europa îl dorește și începe, atunci suntem gata chiar acum. Aici nu trebuie să existe nicio îndoială”.

El a insistat că Rusia nu are intenția de a ataca, însă europenii ar trăi cu „iluzia” unei posibile „înfrângeri strategice” aplicate Moscovei, îndemnându-i „să revină la realitate, ținând cont de situația de pe teren”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Social