Social· 1 min citire

Incendiu la o locuință din Blaj. O persoană, găsită inconștientă în interior

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 1 oct. 2026, 09:10

Victima a suferit arsuri de gradul al II-lea pe aproximativ 30% din suprafața corpului și a fost preluată de echipajul medical

Un incendiu a izbucnit joi dimineață la o locuință de pe strada Luncii, din municipiul Blaj. La sosirea echipajelor de intervenție, focul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, iar pompierii au început simultan acțiunile de localizare a incendiului și de căutare a unei persoane despre care existau informații că ar fi rămas în interior.

Persoana, găsită inconștientă

Potrivit ISU Alba, salvatorii au identificat și au scos din locuință o persoană aflată în stare de inconștiență, dar care prezenta semne vitale. Victima avea arsuri de gradul al II-lea pe aproximativ 30% din suprafața corpului și a fost predată echipajului medical pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Pentru stingerea incendiului, Stația de Pompieri Blaj a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și cu un echipaj de prim ajutor. Intervenția s-a concentrat atât pe limitarea propagării flăcărilor, cât și pe salvarea persoanei surprinse în locuință.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Social