Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului care, sâmbătă seară, a intrat în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o replică de armă și o grenadă de antrenament.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 24 octombrie 2026, în jurul orei 20:30. Bărbatul a pătruns în clădirea instituției având asupra sa o replică metalică de tip airsoft, model AK-47, cu proiectile din plastic, nesupusă autorizării, și un obiect destinat antrenamentului, de tip «dummy», care imita o grenadă.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, bărbatul ar fi aruncat în holul clădirii obiectul ce semăna cu o grenadă fumigenă, iar apoi a îndreptat replica armei spre un polițist aflat în serviciu. Acesta i-a cerut agentului să fie împușcat.
“
Percepând obiectele ca fiind reale și temându-se că va fi împușcat, polițistul s-a retras în dispecerat și a solicitat sprijin, pregătindu-și armamentul din dotare împreună cu un coleg. Bărbatul ar fi continuat să îndrepte replica armei spre ușa încăperii și să le ceară polițiștilor să iasă.
La apariția altor polițiști, acesta a ridicat mâinile în semn de predare, fiind ulterior imobilizat și încătușat.
— a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia într-un comunicat
La controlul corporal efectuat după imobilizare, asupra bărbatului a fost identificat și un briceag. Procurorii au solicitat arestarea preventivă pentru 30 de zile, motivând că aspectul realist al obiectelor și modul în care au fost utilizate au creat aparența unui atac armat.
În documentul citat se precizează că polițiștii au adoptat măsuri de protecție și s-au pregătit să folosească armamentul real, iar procurorul a apreciat că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Judecătoria Alba Iulia a admis propunerea parchetului.
Potrivit unor surse locale citate de publicația news, bărbatul ar fi acționat astfel din cauza unui episod depresiv, motivul pentru care i-a cerut polițiștilor să fie împușcat.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News