TENSIUNI ÎN PNL ALBA : 150 de liberali amenință cu DEMISIA

comunicat-de-presa-pnl-alba-iulia-mircea-trifu-acest-daca-voi-nu-ma-vreti-eu-va-vreu-al-politicii-albaiuliene-800x450
Situație tensionată în PNL Alba după alegerile europarlamentare. Peste 150 de vechi liberali ameniță că vor părăsi partidul dacă situația actuală nu intră în normalitate și nu se tine cont de poziția acestora.
Tensiunile au apărut odată cu momentul în care Biroul Permanent Județean a votat susținerea lui Paul Voicu ca interimar la conducerea Primăriei Alba Iulia.
” Ideea nu este pe cine trebuie să susținem ci pur și simplu ne-au călcat în picioare, noi nici măcar nu am știut de acesastă ședință fulger, unde este democrația în acest partid ? Nu este gram de democrație. Noi ce suntem, lipitori de afișe?” – spun voci din PNL
Situația mocnește de ceva vreme în rândul vechilor liberali deoarece treptat au fost aduși la tăcere de aripa democrată condusă de Mircea Hava. Aceștia susțin că decizia Biroului Permanent Județean a PNL Alba este nestatutară deoarece în acest caz trebuia să se țină cont de Organizația Municipală.
” Măcar simbolic puteam fi și noi întrebați, dar nu , au trecut peste noi de parcă nici nu am exista. Colegi de-ai noștri, liberali vechi, au votat doar ca să-I facă pe plac la Hava, nu este normal ” spun liberalii
Contactat telefonic Ludovic Orban, președintele Patridului Național Liberal spune că respectă dorința lui Mircea Hava dar în acestă situație era bine venită o înțelegere cu toți factorii de decizie.În acest context nu este vorba de Paul Voicu sau de Gabriel Pleșa, cei doi sunt profesioniști și știu ce au de făcut, este vorba doar de dorința liderului suprem, aspecte care nu au ce căuta într-o dreaptă sănătoasă. Lecția de infatuare pe care Mircea Hava o administrează vechilor liberali este o umilire pe care doar un politician ca Florin Roman o poate accepta pentru că ceilalți nu o vor face.
Citește și:
- 11:19 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „INS confirmă eșecul guvernului Bolojan și motivele pentru care AUR a depus moțiune de cenzură”
- 10:57 - Sorin Grindeanu, atac dur după datele INS: „Te culci sănătos și te trezești mort”
- 08:02 - Mesaje complet diferite despre războiul din Ucraina: Trump vorbește despre pace, Zelenski se teme de o nouă ofensivă rusă
- 07:55 - Donald Trump sfidează China în conflictul cu Iranul: „Vom câștiga, pașnic sau nu”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News













