Președintele PNL a declarat despre varianta comasării alegerilor europarlamentare și locale că vor discuta în partid și în coaliție, nu vor lua niciodată decizii „pe surse”
Președintele PNL - Nicolae Ciucă a declarat, luni, despre varianta comasării alegerilor europarlamentare și locale că vor discuta în partid și în coaliție, nu vor lua niciodată decizii „pe surse”.
„În primul rând este o decizie pe care o vom discuta în partid și în coaliție. Nu vom lua niciodată decizii decât asumate, nu pe surse, iar decizia va fi în așa fel să fie bine pentru cetățenii României și pentru democrație.
Partidul se va reuni în Biroul Politic Național, săptămâna aceasta, miercuri, ne vom întâlni cu grupurile parlamentare, vom analiza și vom dezbate în partid”, a spus Nicolae Ciucă.
„Într-adevăr, acest flagel al extremismului și al suveranismului trebuie să fie analizat și combătut, pentru că am văzut inclusiv în Germania reacția societății civile față de creșterea extremismului. Într-o societate democratică, cu cât prezența la vot e mai mare, cu atât validarea voinței poporului este mai clară, de aceea este important să facem în așa fel încât deciziile pe care le luăm să fie în beneficiul democrației și al cetățenilor. După ce analizăm toate aceste ipoteze în partid și în coaliție vom comunica”, a subliniat președintele PNL.
Sursa: Newsinn