Curtea de Apel Alba Iulia organizează joi, 25 octombrie 2018, la sediul instanței, situat în municipiul Alba Iulia, strada I.C. Brătianu, nr.1, în cadrul programului de lucru 8-16, manifestarea anuală intitulată „Ziua Porților Deschise”, având ca scop asigurarea transparenței actului de justiție și familiarizarea publicului cu aspectele specifice activității de judecată.
Agenda manifestării cuprinde în principal vizitarea compartimentelor din structura instanței, informarea celor interesați cu privire la circuitul dosarelor, la modalitatea de accesare a informațiilor publice despre stadiul și soluționarea dosarelor aflate pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, prezentarea altor date sau informații publice relevante privind actul de justiție sau activitatea instanței precum și difuzarea unor broșuri informative.
Curtea de Apel Alba Iulia invită elevi, studenți, justițiabili, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști și pe toți cei interesați să afle mai multe informații despre circuitul unui dosar și etapele procesuale ce se parcurg până la soluționarea unei cauze, despre condițiile în care lucrează judecătorii și personalul auxiliar, să participe la „Ziua porților deschise”.
Această acțiune este organizată cu ocazia „Zilei europene a justiției” ce se sărbătorește în fiecare an în 25 octombrie în întreaga Europă, inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene, eveniment prin care justiția este adusă în atenția publicului european.
Scopul celebrării acestei zile este acela de a apropia justiția de cetățeni, de a-i ajuta să fie mai bine informați despre drepturile lor și modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi, îngăduind acestora să-i înțeleagă mai bine mecanismele și de a îmbunătăți accesul la justiție.