Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează că Rusia ar urma să primească între 30.000 și 50.000 de militari nord-coreeni. Potrivit liderului de la Kiev, Phenianul își consolidează astfel implicarea în războiul dus de Moscova împotriva Ucrainei.
Zelenski a afirmat că decizia privind desfășurarea trupelor nord-coreene pe teritoriul Rusiei ar fi fost deja luată. El nu a precizat însă sursa exactă a informațiilor.
Ce urmărește Phenianul
Potrivit președintelui ucrainean, Coreea de Nord folosește participarea la război pentru a acumula experiență în condiții reale de luptă și pentru a-și dezvolta capacitățile militare.
„Este absolut clar că Phenianul va continua să-și consolideze experiența în războiul modern, va primi licențe de la Rusia și va primi tot felul de instrumente militare de la ei”, a declarat Zelenski.
Ucraina susține, de asemenea, că a identificat pe teritoriul său rachete provenite din Coreea de Nord.
Kievul cere ajutorul Coreei de Sud
În acest context, Zelenski a solicitat Coreei de Sud să sprijine Ucraina cu sisteme de apărare aeriană. Liderul ucrainean a precizat că diplomații celor două țări discută deja despre posibile forme de cooperare.
Coreea de Nord a mai trimis militari în Rusia. Aproximativ 14.000 de soldați nord-coreeni au fost desfășurați în regiunea Kursk în 2024, potrivit estimărilor citate de Reuters.
În plus, serviciile ucrainene susțin că o unitate nord-coreeană de rachete a început să fie desfășurată în vestul Rusiei și ar putea primi până la 120 de rachete balistice și șase lansatoare.