Vremea se strică în data de 13 mai. Ploile ajung aproapte în toată țara și minimele scad semnificativ.
Pana vineri avem in vigoare o informare de vreme rea din partea ANM, conform careia vor fi perioade în care vor fi averse ce vor avea si caracter torential în sud-vestul și vestul țării, apoi și în celelalte regiuni. Asadar, astazi vremea va fi în general instabila și racoroasa. Va ploua în jumatatea de vest a țarii și la munte și local în rest. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descarcari electrice, iar pe arii restrânse, cantitațile de apa vor depași 15...20 l/mp. Izolat, vor fi condiții de grindina. Vântul va sufla în general moderat, temporar cu unele intensificari în vestul și estul teritoriului, precum și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 16 și 22 de grade.***
In Bucuresti, vremea va fi ușor instabila. Cerul va avea înnorari temporare și vor fi averse slabe și descarcari electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maxima, în scadere ușoara fața de ziua precedenta, va fi de 21...22 de grade.***
La munte, vremea va fi în general instabila și racoroasa. Se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, însoțite de descarcari electrice, iar pe arii restrânse cantitațile de apa vor depași 20...25 l/mp. Izolat, vor fi condiții de grindina. Vântul va avea unele intensificari, mai ales în prima parte a intervalului, cu viteze mai mari pe creste. Valorile termice vor continua sa scada fața de intervalul anterior.***
La mare, vremea va fi ușor instabila și racoroasa. Cerul va avea înnorari și, trecator, vor fi averse, însoțite de descarcari electrice și intensificari de scurta durata ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 17 grade, iar cele minime între 11 și 13 grade. Temperatura apei marii va avea valori cuprinse între 14 și 16 grade.