VREMEA 3 SEPTEMBRIE. CANICULĂ ȘI DISCOMFORT TERMIC

VREMEA 3 SEPTEMBRIE. CANICULĂ ȘI DISCOMFORT TERMIC
Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării
Astăzi, vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea continentală vor fi temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic, local caniculă și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, după-amiaza în zona de munte, în special a Carpaților Occidentali și din vestul Carpaților Meridionali, iar spre seară și noaptea în Banat, local în Crișana și vestul Olteniei. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp.
În restul teritoriului cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar fenomene asociate instabilității se pot semnala izolat, cu o probabilitate mai mare în sud-vestul Transilvaniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 36 de grade, iar cele minime de la 8...10 grade în estul Transilvaniei și până la 20...21 de grade pe litoral. Pe arii restrânse, dimineața și noaptea, va fi ceață în sud-est și centru.
În București, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 35...37 de grade, iar cea minimă de 17...19 grade.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 18:02 - Prezență militară masivă a SUA în România. Un nou Boeing KC-135 Stratotanker ajunge la București în plină criză în Orientul Mijlociu VIDEO
- 17:09 - România lansează Orchestra Mondială a Păcii: inițiativa lui Nicolae Voiculeț transformă muzica într-un mesaj global de unitate
- 15:21 - George Simion: „Sebi Ghiță, să îți fie rușine! Oprește loviturile asupra lui Călin Georgescu!” VIDEO
- 11:40 - Veste cumplită înainte de Paște: Mii de români, dați afară! Val de concedieri masive în prag de sărbători
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











