Polițiștii de ordine publică din Blaj au intervenit la data de 18 octombrie 2018, în jurul orei 23.00, pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Păcii din municipiul Blaj.
Un tânăr de 29 de ani, din Șona, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism ce era parcat în afara parții carosabile.
În urma testării conducătorului auto vinovat de producerea accidentului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.