Un tânăr este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Polițiștii rutieri din Blaj, în timp ce acționau pe raza localității Veseuș, au oprit, la data de 19 ianuarie 2019, în jurul orei 11,50, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Jidvei.
Tânărul a prezentat un permis de conducere care ar fi fost emis de autoritățile suedeze, dar în legătură cu care polițiștii au constatat că ridică suspiciuni în ceea ce privește autenticitatea.
În urma verificării conducătorului auto în bazele de data ale Poliției Române s-a constatat faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările.