Un bărbat din județul Cluj a provocat un accident rutier, la Vinerea și și-a continuat drumul. Polițiștii l-au identificat, cu operativitate și au constatat că era sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 24 ianuarie 2019, în jurul orei 13.45, polițiștii din Cugir au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier, produs pe raza localității Vinerea, în urma căruia o persoană a suferit leziuni corporale.
Din primele cercetări a rezultat că șoferul unui autoturism s-a angajat într-o depășire, fără să se asigure în mod corespunzător, în condițiile în care, din sens opus venea un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Cugir.
Acesta din urmă, pentru a evita impactul frontal, a efectuat o manevră în urma căreia a ieșit în afara părții carosabile, iar ulterior a revenit pe carosabil unde a intrat în coliziune laterală cu remorca unui camion.
În urma accidentului, bărbatul în vârstă de 38 de ani a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Șoferul care a provocat accidentul nu a oprit la locul producerii lui însă a fost identificat, la scurtă vreme, de către polițiști.
Acesta este un bărbat de 62 de ani, din județul Cluj, care locuiește, fără forme legale în Cugir și pe care polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest.
Valoarea indicată de aparat a fost de 0.06 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.