Pentru plutonier adjutant Bălaș Teodor, plutonier adjutant șef Mărgineanu Horea-Călin și plutonier adjutant Fleșeriu Liviu Marius a sosit clipa în care și-au luat rămas bun de la colegii din cadrul Jandarmeriei Alba.
Cei trei au activat în cadrul acestei instituții între 26 și 27 de ani, iar momentul despărțirii a fost unul extrem de emoționant.
Ceremonia de trecere în rezervă a avut loc la sediul I.J.J. Alba și a debutat cu citirea ordinelor de trecere în rezervă și a continuat cu acordarea unor diplome de excelență pentru întreaga activitate desfășurată, în calitate de subofițeri, pentru siguranța cetățenilor.
"Întregul colectiv al Jandarmeriei Alba este convins că, deși cei trei au plecat din rândul cadrelor active și au ajuns la punctul obligatoriu de trecere, pe care toți ni-l dorim să fie la fel de onorant, vor rămâne cu gândul și cu sufletul alături de Jandarmerie și vor participa la festivitățile pe care această instituție le va organiza.
Suntem conștienți că am pierdut trei profesioniști, însă ne bucurăm sincer pentru ei și le dorim să aibă parte numai de bucurii, pe care să le trăiască alături de familie, pentru că de acum putea să aloce mult mai mult timp companiei celor dragi. " - a declarat reprezentantul jandarmilor.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News