Tradiții populare de Dragobete

Ciclul de sărbători populare cu dată fixă din preajma echinocțiului de primăvară începe cu Dochia, la 1 martie, când Biserica o sărbătorește pe Sfânta Muceniță Evdochia care, în grecește, înseamnă "binevoitoarea".

Dochia carpatică nu este, însă, după atribuțiile sale în calendarul popular, un personaj creștin, ci unul precreștin, care a preluat de la Sfânta Muceniță Evdochia numai numele și data de sărbătorire, 1 martie. Poporul îi spune Dochia, o babă cloanță, urâtă și rea, care își pune nora la mari încercări, are un limbaj licențios etc, arată prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, etnolog. ("Sărbători și obiceiuri românești", 2003)

Considerând, probabil, că ocupă un loc nemeritat în calendar, poporul i-a pus în spate nu numai 9 sau 12 cojoace, ci și zilele friguroase de la începutul lunii martie, ca și necazurile oamenilor pentru prelungirea iernii, scrie Ion Ghinoiu.

Totuși, Babei Dochia i se făcea o mare favoare: este sărbătorită la începutul sezonului învierii naturii, primăvara, alături de o întreagă generație de personaje calendaristice tinere, Sângiorz, Sântoader, Dragobete și altele.

După legendă, Dragobete este fiul Babei Dochia și reprezintă, în opoziție cu aceasta, principiul pozitiv.

Numit și Cap de Primăvară, Dragobete era sărbătorit, în funcție de zona etnografică, în una din zilele de la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie.

În mai multe comune din Muntenia și, mai cu seamă, în cele din județele Gorj și Olt, sărbătoarea Aflării capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care cade totdeauna în ziua de 24 februarie, se numește Dragobete, scrie folcloristul și etnograful Simion Florea Marian. ("Sărbătorile la români - Studiu etnografic", Editura Fundației Culturale Române)

Dragobetele, în aceste părți, este o zi frumoasă de sărbătoare pentru băieți și fete mari, ba chiar și pentru bărbați și femei tinere. În unele comune, tot din Muntenia, amintește Simion Florea Marian, poporul serbează Dragobetele anume să fie ferit de boli.

Purtătorul dragostei și al bunei dispoziții, Dragobetele este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc și încep să-și construiască cuiburile. De aceea, fetele și băieții așteptau cu nerăbdare și sărbătoreau Dragobetele pentru a fi și ei îndrăgostiți tot anul. ("Sărbători și obiceiuri românești")

Considerată, local, prima zi de primăvară, în ziua de Dragobete, fetele și băieții se adunau în grupuri și ieșeau hăulind și chiuind în câmp, de unde adunau viorele și tămâioare. La Sânziene culegeau alte două flori, roji (un fel de trandafir sălbatic) și oglici (flori mici galbene), care ar fi surori ale viorelelor și tămâioarelor, uscate din primavară. Florile ar fi trebuit prinse în buchete și date pe apă, căci împreunarea florilor surori, care nu se pot ajunge niciodată și niciodată nu se pot întâlni, se considera în cer ca jumătate de Sărindar. (revista "Șezătoarea", XII, 1904)

În ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se zburătoresc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile, în care își vor crește puii. Cele neîmperecheate rămân stinghere până la Dragobetele anului viitor. Tot așa, fetele și băieții trebuiau să se întâlnească, să facă Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiți pe parcursul întregului an.

"În satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi și astăzi zicala: Dragobetele sărută fetele! Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau și chiar doreau să fie sărutate de băieți". ("Mitologie Română" - Dicționar, Ion Ghinoiu)

În zona Mehedinți, se numesc dragobeți, mugurii arborilor de pădure, culeși și purtați de fete, la ureche, în ziua de Dragobete, simbol ai dragostei juvenile. AGERPRES