Spectacol aniversar Garda Apulum - 6 ani de activitate

gardaapulum
Garda Apulum, formată din Legiunea a XIII-a Gemina, Lupii Apovlonvlvi, Magna Nemesis și Lvdvs Apvlensis, aniversează duminică, 21 octombrie 2018, șase ani de activitate.
În anul 2012, a debutat în Alba Iulia proiectul de reconstituiri istorice antice, când legiunea a XIII-a Gemina „s-a întors acasă”, în vechiul castru Apvlvm.Până în prezent numărul soldaților romani s-a triplat și a atras pasionați și din afara orașului, apoi au apărut, la intervale scurte de timp, războinicii daci din Apovlon, gladiatorii din Lvdvs Apvlensis și dansatoarele din Magna Nemesis. La șase ani de la lansare sunt peste 80 de membri din oraș și din țară."
De-a lungul timpul pasiunea pentru istoria antică a orașului nostru a fost liantul care a asigurat dezvoltarea și succesul trupei.
Prin activitatea noastră am scos istoria de pe rafturi, din muzeu și am transpus-o în viața de zi cu zi, deschizând astfel un portal spre fascinanta lume antică, plină de legende, eroi, zei și zeițe, imperii și regate care au hotărât în urmă cu peste două milenii mersul lumii și a timpului.
Suntem onorați și mulțumiți că am putut prezenta istoria într-o manieră mai atractivă tuturor, că am reușit să îmbinăm partea științifică cu reconstituirea și prezentările interactive.
Mulțumim celor care fac parte din trupa noastră, celor care ne-au fotografiat în acești ani, tuturor celor care ne-au susținut și au fost prezenți alături de noi la evenimentele organizate în oraș și în afara lui. Gratias tibi ago!
Aniversarea noastră va fi marcată printr-o reprezentație în piața cetății, duminică, 21 octombrie 2018, între orele 12 30 - 13 30.
Vă așteptăm cu drag!
", au declarat cei de la Garda Apulum.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











