Sondaj INSCOP. Pe cine dau vina românii pentru faptul că nu am fost primiți în Schengen

Sondaj INSCOP. Pe cine dau vina românii pentru faptul că nu am fost primiți în Schengen
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %
Aproape două treimi dintre români cred că țara noastră a îndeplinit toate criteriile pentru admiterea cu granițele terestre în Schengen, dar unele state europene blochează primirea României din motive economice, conform unui sondaj realizat de INSCOP.
30.1% dintre români cred că România nu a fost încă admisă cu granițele terestre în spațiul Schengen pentru că țara noastră nu a îndeplinit toate criteriile necesare. 60.1% sunt de părere că România a îndeplinit toate criteriile, dar unele state europene îi blochează accesul complet în Schengen din motive economice. 9.8% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Sunt de părere că România a îndeplinit toate criteriile, dar unele state europene blochează primirea României cu granițele terestre în Schengen 67% dintre bărbați și 54% dintre femei. Împărășesc această părere 62% dintre tinerii între 18 și 29 de ani, 52% dintre persoanele cu vârsta între 30 și 44 de ani, 58% dintre cei cu vârsta între 45 și 59 de ani și 67% dintre cei peste 60 de ani.
De asemenea, 42% dintre persoanele cu studii primare, 63% dintre cei cu studii medii și 61% dintre cei cu studii superioare cred că România a îndeplinit toate criteriile, dar unele state europene blochează aderarea completă a țării în Schengen. Aceeași opinie o au 55% dintre persoanele cu venituri mici și foarte mici, 60% dintre cei cu venituri medii și 68% dintre cei cu venituri mari și foarte mari.
”Majoritatea românilor (60%) este de părere că aderarea parțială la spațiul Schengen (fără granițe terestre) este determinată de blocajul unor state europene la adresa României. Doar 30% cred că România nu a îndeplinit toate criteriile pentru aderarea cu granițele terestre. Frustrarea populației pe acest subiect rămâne una ridicată și pe deplin justificată în condițiile în care nici blocarea ani de zile a accederii la spațiul Schengen, nici aderarea parțială nu au fost explicate în mod credibil de puținele state ostile României. Acest sentiment este amplificat și de faptul că în acest moment, o singură țară, Austria, blochează aderarea cu granițele terestre, majoritatea statelor membre, precum și toate instituțiile europene exprimându-și în mod repetat sprijinul pentru aderarea deplină a țării noastre la spațiul Schengen”, afirmă Remus Ștefureac, director INSCOP Research.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research. Datele au fost culese în perioada 12 - 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eșantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























