Actualitate· 2 min citire

Sfat șocant de la BNR: Românii să se abțină de la credite anul acesta

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 13 feb. 2023, 08:34

Recomandarea făcută recent de Alexandru Păunescu, director în BNR și reprezentant al BNR în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), ca romanii să își amâne planurile de a lua credite pentru cumpărarea unui imobil sau a unor bunuri de folosință îndelungată, a stârnit agitație în mediul bancar.

Recomandarea făcută recent de Alexandru Păunescu, director în BNR și reprezentant al BNR în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), ca romanii să își amâne planurile de a lua credite pentru cumpărarea unui imobil sau a unor bunuri de folosință îndelungată, a stârnit agitație în mediul bancar.

Alexandru Păunescu, director în BNR și reprezentant al BNR în Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), a recomandat românilor să se abțină de la credite bancare „cel puțin în anul 2023”.

„Având în vedere că suntem într-o perioadă de dobânzi extrem de ridicate, recomandarea noastră pentru consumatori este să își amâne investiția într-un imobil cu credit sau achiziționarea unor bunuri de folosință îndelungată, măcar pe parcursul acestui an. Există situații în care oameni care se calificau la a lua un credit acum câteva luni, ca urmare a creșterii destul de însemnate a dobânzilor nu se mai califică. Mai bine să mai aștepte o perioadă. Dacă aș fi în locul consumatorilor nu aș face un credit în această perioadă, cel puțin pe parcursul anului 2023“, spunea Alexandru Păunescu.

În ceea ce privește BCR, a doua cea mai mare bancă din sistemul bancar după active, dobânda fixă pe 5-10 ani este una dintre direcțiile pe care banca le recomandă clienților care vor să facă investiții sau au planuri care implică contractarea unui credit pe termen lung, precum creditele ipotecare.

„Noi le-am recomandat întotdeauna clienților să cântărească bine decizia de achiziție a unei case prin credit imobiliar.

Acest lucru înseamnă evaluarea atentă a condițiilor de piață, a ofertelor și inclusiv un exercițiu personal de punere deoparte a potențialei rate, timp de cel puțin 3-6 luni pentru a vedea cum se acomodează în bugetul personal.

Totodată, le-am indicat mereu clienților să se orienteze către credite cu dobândă fixă pe 5-10 ani pentru a avea o predictibilitate cât mai mare a ratei de credit, la pachet cu contractarea de asigurări de viață suplimentare, cum sunt cele pentru venit sau șomaj”, au explicat reprezentanții BCR pentru ZF.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate