Sărbătoarea populară a Rusaliilor. Obiceiuri și tradiții la români

Sărbătoarea se mai numește și Duminica Cincizecimii, sau Duminica Mare, se ține la 50 de zile după Paști și este a doua sărbătoare rezervată botezurilor. Prăznuirea coincide cu sărbătoarea populară a Rusaliilor, când intră în scenă Călușarii. 4 iunie și 5 iunie, duminica Rusaliilor și luni, a doua zi de Rusalii, sunt, conform deciziei Parlamentului, zile libere.

Sărbătoarea populară a Rusaliilor

Este dedicată în special spiritelor morților, și durează trei zile în Moldova și Transilvania, șapte zile în Muntenia și Oltenia și opt zile în Banat.

În credința populară, Rusaliile sunt spiritele morților care după ce au părăsit mormintele la Joimari și au petrecut Paștile cu cei vii refuză să se mai întoarcă în locașurile lor și încep să facă rele oamenilor. Pentru a le îmbuna oamenii le-au dat numele de Iele sau Zâne acestor spirite care locuiesc pe lângă izvoare și prin cântecele lor pot să ia mințile oamenilor și să-i îmbolnăvească.

Rusaliile urseau copiii la naștere și preziceau moartea oamenilor și, pentru a se feri de pericol, pelinul sau alte plante de care se temeau Ielele - usturoi, leuștean sau odolean - erau purtate de oameni la brâu, în sân sau puse în paturi, pe mese sau sub perne, în special în Muntenia, Oltenia, Banat sau Moldova.

De Rusalii, în special în Transilvania, se împletesc cununițe din spice de grâu și flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătoriilor, sau se pocnesc frunze de tei sau salcâm pentru alungarea spiritelor rele, în Moldova și Muntenia, iar în Banat se prepară unsori pentru ungerea ugerului vacilor, se fac descântece împotriva Ielelor sau se ung cu usturoi ușile caselor.

În Muscel și în Dâmbovița practicile de pomenire a morților erau dublate de obiceiuri și ceremonii dedicate celor vii, așa numitele Prins al Verilor și Verișoarelor.

În Ardeal, de Rusalii, se păstrează obiceiuri vechi de sute de ani. Cel mai așteptat de către fete este împodobirea unui bou. Dacă ating coarnele animalului astfel înstruțat, e un semn că tinerele trebuie să se pregătească de măritiș! Obiceiul înstruțatul boului se mai practică doar în câteva localități din județele Bistrița Năsăud și Cluj, iar etnologii spun că obiceiul datează din perioada romană și este înrudit cu coridele din Spania.

În satul Șoimeni, din județul Cluj, de Rusalii, doi feciori se acoperă complet cu frunze. Stropiți din abundență pentru ca ploile să nu ocolească localitatea, colindă din casă în casă să aducă belșug. Ritualul se încheie cu aruncarea frunzelor peste holde, pentru ca rodul să fie bogat, și cu o petrecere.

La îndemnul însuflețit al Sfântului Apostol Petru, la 50 de zile după Învierea Domnului, s-au convertit la creștinism 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a devenit, pe lângă Paști, a doua mare sărbătoare rezervată botezurilor, în care nu se putea îngenunchea și posti, iar spectacolele păgâne erau interzise.

În Faptele Apostolilor, Evanghelistul Luca povestește cum Duhul Sfânt, pogorât sub chipul unor limbi de foc asupra celor 12 Apostoli, i-a umplut de darurile sale.

Apostolii au căpătat puterea de a grăi în limbi străine și au început să propovăduiască în lume învățătura Mântuitorului, făcând minuni, întorcându-i pe păgâni de la închinarea la idoli și aducând la credința creștină oameni simpli și împărați.

În România a predicat Sfântul Apostol Andrei, conform istoricului Eusebiu al Cezareei și Sinaxarul din Constantinopol, fapt atestat și de colindele dobrogene sau toponimiile locale: Peștera și Pârâul Sfântului Andrei sau numele de Undrea dat lunii Decembrie.

Până către sfârșitul secolului IV, Cincizecimea a fost sărbătorită împreună cu Înălțarea Domnului, apoi Înălțarea a fost mutată la 40 de zile de la Paști, iar Cincizecimea a devenit sărbătoare de sine stătătoare.

În această zi, în biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfințesc și se împart credincioșilor, simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli și putere a Duhului Sfânt. Potrivit tradiției creștine, ierarhii bisericești sunt moștenitorii și transmițătorii acestui har apostolic din generație în generație.

Ceremonialul Călușarilor

În 2008, dansul ritual al Călușului a fost inclus pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.

Se desfășoară în toată săptămâna Rusaliilor și prezintă în doar câteva zile întregul a An Solar în care călușul, zeul cabalin de origine iudo-europeana protector al cailor și al sezonului călduros, își trăiește fulgerător viața.

Tradiția spune că boala poate fi învinsă doar de puterea magică a călușarilor și te poți face bine după ce vătaful călușarilor trece cu pasul peste tine, iar jocul calușarilor cu sărituri peste foc apăra oamenii, vitele și recoltele de rele.

Călușarii, ceata masculină care însoțește Călușul, sunt bărbați maturi, rezistenți la eforturi fizice deosebite și excelenți dansatori, care se leagă prin jurământ că vor juca și vor face parte din ceată mai mulți ani.

Sunt îmbrăcați în costum național local, în picioare poartă opinci cu clopoței și pinteni, peste cămăși sunt încinși cu bete în cruce peste piept și peste spate, iar pe cap poartă pălării negre cu panglici.

În mâini, călușarii au ciomege, iar vătaful care e cel mai bun jucător din ceată, purtă steagul cetei făcut din brad sau stejar și înalt de câțiva metri, care are în vârf un tulpan, o batistă sau un prosop. Mutul este un personaj îmbrăcat urât și care poartă o mască pe chip.

Jocurile călușarilor sunt Floricica, Frumușica, Crăițele, Sârba din Căluș, Calul sau Boiereasca, iar ultima zi de joc, steagul este îngropat sau aruncat pe o apă curgătoare.