În această perioadă, turiștii care se află la munte, în județul Brașov, sunt sfătuiți să nu urce la altitudini mai mari de 1800 de metri, unde în urma ninsorilor recente s-a depus un strat de zăpadă, deoarece există risc major de avalanșă. Salvamontiștii le recomandă celor care urcă pe traseele montane să fie echipați corespunzător, potrivit realitatea.net.
”Salvamontiștii din cadrul Serviciului Județean Salvamont Brașov recomandă evitarea tuturor traseelor montane situate la altitudini de peste 1800 de metri, întrucât stratul de zăpadă, riscul de avalanșă și condițiile meteorologice instabile pot genera situații periculoase pentru turiști.
Totodată, subliniem că deplasarea pe munte, indiferent de traseul ales sau de altitudine, necesită un echipament complet adecvat sezonului: îmbrăcăminte corespunzătoare, haine de schimb, hrană, băuturi calde, sursă de lumină și baterie suplimentară pentru telefon. Planificarea turei trebuie realizată riguros, luând în considerare timpii de parcurgere, condițiile meteo și ora estimată de întoarcere”, transmit oficialii Salvamont Brașov.
Salvamontiștii îi sfătuiesc „insistent” pe turiști să nu urce singuri pe munte și să țină cont de faptul că vremea în zona montană se poate modifica rapid, influențând semnificativ siguranța deplasării pe traseele montane.