Rețea uriașă de traficanți de migranți, în vizorul DIICOT

Rețea uriașă de traficanți de migranţi, în vizorul DIICOT
Membrii acționau după o schemă bine pusă la punct
Procurorii DIICOT au efectuat, marți, 33 de percheziții domiciliare în cinci județe, fiind vizați membrii unei grupări infracționale care a încercat să introducă și să scoată ilegal din România sute de migranți. Pentru fiecare persoană, membrii grupului infracțional au pretins și primit între 4.000 de euro și 5.000 de euro. Oamenii erau aduși cu barca în România și transportați mai apoi cu TIR-ul în Germania. În acest fel, membrii grupului au încercat să introducă și să scoată ilegal din România aproximativ 500 de migranți.
Descinderile au fost efectuate împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și structurilor subordonate, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei de stat, anunță DIICOT, marți, într-un comunicat.
"În baza probatoriului administrat s-a reținut că, la începutul anului 2023, pe teritoriul României, a fost constituit un grup infracțional organizat format din cetățeni români, bulgari, irakieni și bengalezi, având ca scop comiterea infracțiunii de trafic de migranți, în vederea obținerii în mod ilicit și facil a unor importante sume de bani, grup care a acționat până în prezent", se arată în comunicatul citat.

Din cercetări a reieșit că mecanismul infracțional a presupus identificarea de migranți de origine arabă care doreau să ajungă în țările din vestul Europei, în special Germania. Ulterior, membrii grupului preluau migranții cu barca de pe malul bulgăresc al Dunării, îi introduceau ilegal în România în zona județului Dolj și îi transportau cu mașini de marfă către vestul țării.
Migranții erau cazați câteva zile în zona Timișoara-Arad, apoi erau preluați de alți șoferi și îmbarcați în autovehicule mari de transport marfă, în încercarea de trecere a graniței spre țări din vestul Europei.
"Transportul inițial, de la malul românesc al Dunării către zona de vest a țării se realiza în autoutilitare (dube) de transport marfă sau autoturisme de teren, în grupuri de câte 20-30 de migranți, ascunși printre mărfuri, viața acestora fiind pusă permanent în pericol pe durata deplasării. Cu ocazia unui astfel de transport, unul dintre șoferi (membru al grupului infracțional organizat) a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea migranților", precizează DIICOT.
Membrii grupului infracțional ar fi pretins și primit între 4.000 de euro și 5.000 de euro pentru fiecare migrant, sumele obținute fiind ulterior împărțite în funcție de poziția deținută în ierarhia grupului și de gradul de implicare în activitatea infracțională. Pentru ascunderea provenienței ilicite, banii au fost investiți în autoturisme de lux și în locuințe.
În cursul anchetei au fost documentate 20 de transporturi, prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să introducă și să scoată ilegal din România aproximativ 500 de migranți.
Procurorii DIICOT - Structura Centrală au cooperat cu autoritățile judiciare din Bulgaria și Germania, beneficiind și de suportul EUROPOL, care a facilitat schimbul de informații.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























