Actualitate· 1 min citire

Punct pentru situații de urgență, redeschis pe Transfăgărășan

Punct pentru situaţii de urgenţă, redeschis pe Transfăgărăşan

Punct pentru situaţii de urgenţă, redeschis pe Transfăgărăşan

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 24 iun. 2024, 13:08

Un echipaj de paramedici este pregătit să intervină în orice moment

În zona District Piscu Negru, un echipaj de paramedici este pregătit să intervină în orice moment.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș anunță că, odată cu redeschiderea circulației pe Transfăgărășan, a fost din nou pus în funcțiune un punct pentru situații de urgență.

În zona District Piscu Negru, un echipaj de paramedici este pregătit să intervină în orice moment.

„A fost operaționalizat Punctul de Lucru temporar de pe Transfăgărășan, la District Piscu Negru, în urma unei colaborări între Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cpt. Puică Nicolae al județului Argeș și Secția Drumuri Naționale Pitești, Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanță, 24 de ore din 24 și șapte zile din șapte, până la data de 19 septembrie a acestui an”, a transmis, duminică, ISU Argeș pe Facebook.

Echipajul va asigura intervenția în situații de urgență pe Transfăgărășan, atât în județul Argeș, cât și în județul Sibiu, în zona cuprinsă între Barajul Vidraru din Argeș și Bâlea Cascadă din Sibiu.

Punctul pentru situații de urgență de pe Transfăgărășan rămâne deschis cât timp drumul este practicabil.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate