PROGRAMUL "MASĂ SĂNĂTOASĂ" VA FI EXTINS LA NIVEL NAȚIONAL

PROGRAMUL "MASĂ SĂNĂTOASĂ" VA FI EXTINS LA NIVEL NAȚIONAL
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunță extinderea programului "Masă sănătoasă" la nivel național.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunță extinderea programului "Masă sănătoasă" la nivel național.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că programul ”Masă la școală” trebuie și va fi generalizat în toate unitățile de învățământ. Ea a spus că mulți au susținut acest proiect în urmă cu 11 ani, dar că acesta a dat rezultate.
”Au fost mai mulți cei care s-au opus spunând că nu-i oportun sau că măsura nu are eficiență împotriva abandonului școlar. Mă bucur că reprezentanții USR au ajuns și ei la concluzia că programul este unul deosebit de util și trebuie extins la nivel național. Domniile lor ar trebui, însă, să recunoască că numai după venirea PNL la guvernare programul a trecut de la un proiect pilot, aplicat pe un număr restrâns de numai câteva zeci de școli, la un Programul Național, redenumit „Masă sănătoasă”, care se desfășoară în 1.223 de unități de învățământ cu peste jumătate de milion de beneficiari”, a spus Turcan.
Raluca Turcan a mai spus că diminuarea abandonului școlar și creșterea calității vieții elevilor este un obiectiv major al PNL. Aceasta a declarat că Ministerul Educației a sprijinit triplarea numărului de beneficiari, atât prin fonduri de la bugetul de stat dedicate programului Masă sănătoasă, cât și prin intermediul granturilor acordate școlilor incluse în programul PNRAS.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











