Actualitate· 4 min citire

Primele două ordine de protecție provizorii emise în Alba

violenta-domestica

violenta-domestica

Scris de Marius Paul Publicat: 7 ian. 2019, 14:52

Polițiștii din Alba au emis două ordine de protecție provizorii pentru victime ale violenței domestice.

Un bărbat din Lupșa și unul din Sebeș, care și-au agresat membrii familiei, au fost îndepărtați, temporar, din locuințe și nu au voie să se apropie, la o distanță mai mică de 100 de metri, de victimele lor.

La data de 5 ianuarie 2019, polițiștii din Baia de Arieș au fost sesizați de către un bărbat din comuna Lupșa, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool, fratele său, un tânăr de 26 de ani, se manifestă violent, adresând membrilor familiei expresii jignitoare și injurii.

Polițiștii deplasați la locuința apelantului au emis un ordin de protecție provizoriu, în conformitate cu prevederile Ordinului 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști și au dispus ca agresorul să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de membrii familiei sale.

O altă situație a fost înregistrată la Poliția Municipiului Sebeș, tot sâmbătă 5 ianuarie 2019.

Membrii unei familii au reclamat faptul că un bărbat de 39 de ani, din Petrești, s-a manifestat violent față de concubina sa și față de sora acesteia.

Polițiștii au intervenit imediat, iar în urma aplicării formularului de evaluare au dispus ca agresorul să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de membrii familiei sale.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește faptul că legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia.

Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.

Intervențiile polițiștilor la cazurile de violență domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităților de poliție de către persoanele implicate în actele de violență domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violență domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale.

Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenției, în vederea stabilirii existenței unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, polițiștii evaluează situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări.

Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viața sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Dacă la două din primele șapte întrebări răspunsul este afirmativ, polițistul va încadra situația ca având un „risc iminent pentru victimă” și va putea emite ordinul de protecție provizoriu.

În situația în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, polițistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecție provizoriu.

„Cu ocazia evacuării temporare din locuință, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să își poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate".

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate