Actualitate· 5 min citire

Premierul Ciucă: ”Suntem țara cu cea mai mare creștere economică la nivelul Uniunii, de 8 ori, din 2000 până în 2022”

Premierul Ciucă: ”Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii, de 8 ori, din 2000 până în 2022”

Premierul Ciucă: ”Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii, de 8 ori, din 2000 până în 2022”

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 18 ian. 2023, 08:44

Potrivit datelor oficiale ale BNR, fluxul de investiții străine directe a fost de 9,4 miliarde euro în primele 10 luni

Premierul Nicolae Ciucă a transmis marți, într-un mesaj video, în cadrul evenimentului aniversar dedicat împlinirii a 25 de ani de activitate în România a Consiliului Investitorilor Străini (FIC), că potrivit datelor oficiale ale BNR, fluxul de investiții străine directe a fost de 9,4 miliarde euro în primele 10 luni și va ajunge la 11,3 miliarde euro pentru întregul an 2022, cu aproape 2 miliarde euro peste valorile înregistrate în 2008, considerat cel mai bun reper, informează news.ro.

”Aniversarea celor 25 de ani de activitate a Consiliului Investitorilor Străini în România este un moment important, de bilanț, dar și de conturare a unor noi proiecte pentru viitor. Am apreciat întotdeauna că sunteți vizionari, că gândiți proiecte pentru viitor și că sunteți deschiși să împărtășiți experiențe pentru a lua împreună cele mai bune decizii pentru economia României. Suntem țara cu cea mai mare creștere economică la nivelul Uniunii, de 8 ori, din 2000 până în 2022. Această creștere se simte și la nivelul PIB/capita, care s-a ridicat de la 1.669 la 14.825 de dolari. Am recuperat, în ritm alert, decalajele economice, iar România se situa, deja, în 2021, la 74 la sută din media Uniunii Europene, potrivit Eurostat, în evaluarea PIB-ului per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard”, a spus premierul în mesaj.

Ciucă a arătat că ”ne menținem această dinamică și estimările Băncii Mondiale confirmă perspectiva unei creșteri economice constante, până în 2030”.

”Avem la dispoziție peste 80 de miliarde de euro - fonduri europene (..) avem bani pentru a susține acest ritm de dezvoltare și modernizare. Este adevărat, pandemia și războiul de la granița țării au afectat și încă afectează puternic economia globală. Tocmai de aceea, este important să continuăm să colaborăm deschis, guvern și mediul de afaceri, pentru a găsi cele mai bune soluții la crizele multiple pe care le traversăm. De asemenea, în acest context, e important să fim solidari, să demonstrăm că ne pasă și de cei care nu pot trece singuri prin situații dificile. Doar împreună, prin colaborare și înțelegere, putem depăși aceste vremuri complicate și putem aduce bunăstare și pentru români, și pentru companii”, a arătat premierul Ciucă.

Șeful Executivului a arătat că ”măsurile luate la nivelul guvernului, în urma discuțiilor cu reprezentanții mediului de afaceri, au dus la o creștere record a investițiilor străine în țara noastră în 2022”.

”Potrivit datelor oficiale ale BNR, fluxul de investiții străine directe a fost de 9,4 miliarde euro în primele 10 luni și va ajunge la 11,3 miliarde euro pentru întregul an 2022, cu aproape 2 miliarde euro peste valorile înregistrate în 2008, considerat cel mai bun reper. Sunt cifre record, care confirmă încrederea investitorilor în măsurile luate de guvern și nu pot decât să mă bucur că am reușit să construim această relație de încredere. În plus, numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a crescut, în primele zece luni din 2022, cu peste 30%, comparativ cu perioada similară din 2021, ajungând la 6.175 de firme noi, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului . Acești indicatori ne arată că marii investitori văd clar perspectivele de creștere pe termen lung ale economiei românești și includ România în strategiile lor de investiții”, a ținut să precizeze Ciucă.

El a mai afirmat că Guvernul este dedicat investițiilor și acest lucru este demonstrat prin fapte.

”În bugetul pentru 2023, cheltuielile pentru investiții vor ajunge la 112 miliarde lei și vor reprezenta aproximativ 7,22% în PIB, nivel istoric pentru țara noastră. Toate aceste măsuri au creat stabilitate economică și au dus la creșterea încrederii investitorilor în România. E îmbucurător faptul că țara noastră a rămas o destinație preferată pentru investitori, în Europa de Est, după doi ani de pandemie și în contextul războiului din Ucraina. România s-a clasat pe locul al 16-lea din 32 de țări în clasamentul țărilor cele mai atractive pentru investiții în 2022, depășind țări precum Ungaria și Cehia și se află aproape de Polonia”, a arătat premierul.

”Sunt date care ne bucură și ne încurajează să continuăm măsurile pro investiții, pro-business. Știm cu toții că investițiile străine contribuie direct la dezvoltarea economică a țării, creează noi locuri de muncă și au un efect catalizator pentru economie, pentru că în jurul lor se formează lanțuri de furnizori și se dezvoltă companii locale care creează la rândul lor noi locuri de muncă și aduc prosperitate în comunitățile locale. Acestea sunt argumente importante care ne determină să susținem în continuare investițiile în economia românească”, a adăugat premierul.

Șeful Executivului a mai declarat că nu se vor opri aici și vor continua să ia măsuri care să favorizeze investițiile.

”Pe această traiectorie se află și procesul de aderare a României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică. Luna trecută, am depus la Paris memorandumul inițial privind accederea țării noastre la OCDE, proces care va consolida modernizarea României, după integrarea noastră în NATO și UE. Adoptarea standardelor organizației care reunește 90 la sută din investițiile străine la nivel global va deschide larg ferestre de oportunitate pentru mediul de afaceri, pentru capital. Aderarea la OCDE și implementarea cu succes a reformelor asumate prin PNRR sunt obiective asumate pe care vom reuși să le ducem la capăt și cu ajutorul dumneavoastră”, a spus Ciucă.

Premierul a arătat că pentru modernizarea României avem nevoie de fiecare euro din fondurile europene pe care le avem la dispoziție. ”Avem nevoie de determinare și desigur de expertiza dumneavoastră pe care vă mulțumesc că o împărtășiți cu noi ori de câte ori este nevoie. Cred în continuare în puterea dialogului, în parteneriatul nostru și în soluțiile găsite împreună, pentru că doar împreună putem construi un viitor sustenabil pentru economia României, oferind speranță tinerei generații privind perspectivele de dezvoltare în această țară”, le-a transmis el investitorilor.


Sursa: Realitatea Din PNL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate