Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, înainte de reuniunea Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România, că la precedenta întâlnire a ascultat doleanțele primarilor, dar a avut și el câteva cerințe, în special legate de reforma în administrația locală.

Florin Cîțu participă luni, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
“Împreună cu toți primarii dezvoltăm România și vreau să aud de domniile lor care sunt proiectele. La precedenta întâlnire am ascultat doleanțele primarilor, dar am avut și eu câteva doleanțe, în special în ceea ce privește reforma în administrația locală, să ne uităm la costurile cu cheltuielile de personal, să ne uităm la alte cheltuieli, să vedem cum putem să îmbunătățim lucrurile, dar bineînțeles ei știu foarte bine că i-am susținut anul trecut când a fost vorba de acele alocări din impozitul pe venitul global de 64%, în continuare îi voi susține și vom discuta cum putem să împărțim acești bani. O să fie o discuție aplicată”, a declarat Florin Cîțu, înaintea ședinței.
Întrebat dacă există un pericol ca unii dintre primari să nu primească bani pentru proiectele aflate în derulare, premierul a răspuns: “Niciun pericol. Suntem aici să dezvoltăm România, nu anumite localități”.
Sursa: Realitatea Din PNL