Pentru prima dată în istorie, imigranții veniți la muncă în România reprezintă principala cauză a creșterii populației
Astfel, la 1 ianuarie 2023, populația rezidentă a fost de 19,05 milioane, în creștere cu 9.107 persoane față de 1 ianuarie 2022. La 1 ianuarie 2023, populația rezidentă din mediul urban a fost de circa 10 milioane, în scădere cu 0,3% față 1 ianuarie 2022. Populația feminină a fost de 9,8 milioane persoane, în scădere cu 0,01% față de aceeași dată a anului precedent.
În același timp, procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2022, remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 de ani și peste) cu 0,3 puncte procentuale (de la 19,4% în 2022, la 19,7% la 1 ianuarie 2023). Ponderea populației de 0-14 ani în total populație a stagnat la 16,2%. Drept urmare, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,0 (la 1 ianuarie 2022) la 122,0 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2023). De asemenea, raportul de dependență demografică a crescut de la 55,5 (la 1 ianuarie 2022) la 56,1 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2023).