POSTARE CONTROVERSATĂ PE FACEBOOK O ADUCE PE FLAVIA GROȘAN ÎN VIZORUL COLEGIULUI MEDICILOR

POSTARE CONTROVERSATĂ PE FACEBOOK O ADUCE PE FLAVIA GROȘAN ÎN VIZORUL COLEGIULUI MEDICILOR
Biroul executiv al Colegiului Medicilor Bihor a decis declanșarea cercetării disciplinare a medicului pneumolog Flavia Groșan.
Biroul executiv al Colegiului Medicilor Bihor a decis declanșarea cercetării disciplinare a medicului pneumolog Flavia Groșan. Măsura a fost luată după o postare controversată pe Facebook, în care aceasta sugera că o persoană nevaccinată se poate îmbolnăvi după relații intime cu o persoană vaccinată.
La scurt timp de la decizie, medicul a șters postarea. Colegiul Medicilor a transmis că se delimitează ferm de afirmațiile acesteia, catalogându-le drept „inepții grave” fără nicio bază științifică.
Reprezentanții Colegiului au subliniat că astfel de declarații contrazic dovezile medicale actuale și pot induce panică nejustificată în rândul populației. În același timp, instituția a reamintit că vaccinurile anti-Covid au salvat milioane de vieți și au redus masiv numărul cazurilor grave și al deceselor.
Potrivit comunicatului, doctorița Groșan „nu este la prima abatere”, fiind acuzată că și în timpul pandemiei a răspândit informații fără fundament științific, considerate „periculoase”.
În urma deciziei Colegiului, medicul a explicat că nu are argumente științifice și că s-a „dezis” de postarea distribuită. Ea a scris pe Facebook că a copiat un mesaj apărut pe pagina personală, dar că nu susține ideea.
Postarea incriminată făcea referire la un bărbat nevaccinat care ar fi început să aibă simptome severe după ce a avut o relație intimă cu o parteneră vaccinată. Textul menționa teoria numită „shedding”, legată de eliminarea particulelor virale post-vaccin, respinsă de comunitatea medicală.
Colegiul Medicilor consideră că astfel de afirmații „nefundamentate” afectează grav încrederea în profesia medicală și a declanșat oficial procedura de cercetare disciplinară împotriva Flaviei Groșan.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 11:54 - Cât costă benzina și motorina, sâmbătă, 14 martie. E a opta scumpire de la începutul lunii
- 09:56 - Procurorii vor să conteste decizia în dosarul lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel a invalidat o serie de probe
- 09:12 - Explozie la o şcoală evreiască din Amsterdam. „Un atac ţintit”
- 08:36 - Ora 12:00, Călin Georgescu plantează în direct copaci, la Televiziunea Poporului, și îi cheamă pe români să-i fie alături
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











