Pilot de deltaplan, rănit după ce s-a agățat de un copac și a căzut în Alba

FOTO: Arhivă
Un bărbat a fost rănit, miercuri după-amiaza, în urma unui accident petrecut în timpul unui zbor cu deltaplanul, în localitatea Rimetea, județul Alba.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 16:20, polițiștii din Aiud au fost sesizați prin apel la 112 că un pilot de deltaplan ar fi căzut și s-ar fi accidentat.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Florești, județul Cluj, a inițiat un zbor liber cu un deltaplan fără motor. La un moment dat, un cablu al aparatului de zbor s-ar fi agățat de un copac, iar bărbatul a căzut.
În urma impactului, acesta a suferit o leziune la piciorul drept. Conform polițiștilor, bărbatul a refuzat transportul la spital.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:16 - Impostor trimis în judecată după ce a cerut bilete la festivaluri în numele lui Nicușor Dan
- 12:12 - Incident grav în Constanţa. O fetiță de 2 ani a fost agresată de iubitul mamei sale. Individul a fost arestat preventiv
- 12:05 - Numărul zborurilor anulate pe aeroporturile din România au crescut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News













