După efectuarea perchezițiilor, polițiștii din Capitală vor pune în aplicare 6 mandate de aducere
Percheziții de amploare în Ilfov și în București în dosare care vizează infracțiuni de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Șase persoane urmează să fie duse la audieri.
Șase percheziții au loc sâmbătă dimineață, în municipiul București și în județul Ilfov, în dosare care vizează infracțiuni de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Șase persoane urmează să fie duse la audieri.
”În această dimineață, 7 decembrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, Poliția Capitalei efectuează 6 percheziții domiciliare, în cadrul a șase dosare penale, care vizează săvârșirea infracțiunilor de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor În fapt, autorii faptelor menționate au postat în mediul online, pe diferite platforme de socializare, mesaje cu un conținut intimidant și amenințător, sau simboluri/însemne fasciste, rasiste ori xenofobe, de natură a incita la ură”, anunță sâmbătăă Poliția Capitalei.
Activitățile, care se derulează în municipiul București și în județul Ilfov, au drept scop identificarea bunurilor cu valoare probatorie în cauzele penale.
De asemenea, după efectuarea perchezițiilor, polițiștii din Capitală vor pune în aplicare 6 mandate de aducere.
Persoanele vizate vor fi duse atât la Parchetul General, cât și la sediul Serviciului de Investigații Criminale și la sediul Serviciului Grupuri Infracționale Violente.
După audieri și după administrarea probatoriului, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea din Justitie