Ligia Deca a precizat că examenul de Bacalaureat certifică niște competențe ale absolventului, iar subiectele nu sunt grele și sunt create pentru nivelul mediu
„Examenul de Bacalaureat certifică niște competențe ale absolventului. Aceste competențe, pentru a putea fi recunoscute și în țară, dar și de către partenerii noștri europeni, trebuie să fie garantate. De aceea subiectele nu variază, dar variază mijloacele de sprijin pentru ca acei copii care au cerințe educaționale speciale să poată să îndeplinească standardul de evaluare. Asta înseamnă timp prelungit, măsuri și materiale ajutătoare, tocmai în ideea în care diploma pe care ei o obțin să nu poată fi contestată de nimeni. Eu sunt deschisă vizavi de ce alte măsuri putem să luăm în așa fel încât ei să fie sprijiniți să se respecte particularitățile de învățare pe care eu le au, dar cred că este nevoie să păstrăm încrederea în diploma pe care un absolvent de liceu o obține”, a explicat Ligia Deca, într-o conferință de presă susținută, luni la Câmpulung Muscel.
Aceasta a mai precizat că subiectele nu sunt grele la Bacalaureat, acestea fiind create pentru nivel mediu și pentru certificarea unei competențe medii. „Putem discuta despre cele mai potrivite măsuri de sprijin tocmai pentru că acei elevii cu tulburări din spectrul autist au o capacitate intelectuală sporită”, a adăugat ea.
„Tocmai din acest motiv ele trebuie să fie respectate pentru toți absolvenții. Putem discuta despre cele mai potrivite măsuri de sprijin, tocmai pentru că acei elevii cu tulburări din spectrul autist au o capacitate intelectuală sporită. Este vorba doar despre adecvarea la particularitățile lor”, a mai declarat Deca.
Sursa: Newsinn