Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat, joi, că ministerul pe care îl conduce plătește în continuare facturile pentru lucrările de investiții prin PNDL care au ajuns până în 15-17 iunie, urmând ca la rectificarea bugetară din august să fie primite și restul sumelor necesare.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat, joi, că ministerul pe care îl conduce plătește în continuare facturile pentru lucrările de investiții prin PNDL care au ajuns până în 15-17 iunie, urmând ca la rectificarea bugetară din august să fie primite și restul sumelor necesare.
"Ministrul Dezvoltării a respectat legea. Legea spune că în momentul în care creditele bugetare se epuizează, chiar dacă ca și plăți nu s-au epuizat, Ministerul Dezvoltării plătește în continuare și estimez că până în 20 iulie va plăti facturile care au ajuns facturile care au ajuns până în 15-17 iunie (...). Deci, până în 20 iulie vom avea în continuare plăți efectuate de Ministerul Dezvoltării, urmând ca în august, la rectificare, să primim sumele necesare pentru a continua aceste plăți", a declarat Cseke Attila, la finalul ședinței de guvern.
El a adăugat că, în ultimii 4 ani, niciodată bugetul inițial al Ministerului Dezvoltării pe acest fond nu numai că nu a fost îndeajuns, dar întotdeauna cel puțin s-a dublat, ceea ce arată că în fiecare an programul a avut această ciclicitate, scrie Agerpres.ro.
"Nu este absolut nimic surprinzător sau întâmplător în acest punct de vedere, pot să liniștesc toate UAT-urile, toți constructorii. Noi nu am temporizat nici o plată în aceste 6 luni. În luna marte am plătit peste 1,1 miliarde de lei facturi, exact pentru a nu temporiza aceste plăți", a precizat Cseke Attila.
Ministrul a dat exemplu bugetele prevăzute pe ultimi trei ani.
"Deci, în 2018 bugetul inițial pe PNDL a fost de 2,3 miliarde, cel final cu care s-a închis anul a fost 4,6 miliarde. În 2019, 2,5 miliarde inițial, 6,9 miliarde la finalul anului. În 2020, 2,2 miliarde inițial și s-a închis cu 6,5 miliarde. În 2021, a început cu 3,8 miliarde", a menționat ministrul Dezvoltării.
Potrivit lui Cseke Attila, în aceste 6 luni a fost important ca investițiile să fie deblocate, pentru a aduce la zi facturile restante.
"Va fi maxim o lună în care Ministerul Dezvoltării va analiza facturile, care se pot depune în continuare. Constructorii pot să lucreze și pot să garantez că în august plățile vor continua", a spus ministrul Dezvoltării.
Sursa: Realitatea Din UDMR