Ucraina a intrat în ziua cu numărul 789 de conflict armat cu Rusia. Miniștrii de externe din Uniunea Europeană se întâlnesc luni în Luxemburg pentru a discuta despre consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei și extinderea sancțiunilor împotriva Iranului, relatează Reuters.
UPDATE 6:15 - Reuniune crucială la Luxemburg, luni. Ce discuții se vor purta
Deși miniștrii vor discuta, de asemenea, despre războiul din Sudan, cea mai mare parte a atenției lor se va concentra pe conflictele care devastează regiunile estice și sudice ale blocului celor 27 de state membre - Ucraina și Orientul Mijlociu.
În contextul în care Rusia a intensificat atacurile aeriene asupra infrastructurii energetice ucrainene și a altor obiective, guvernele UE sunt presate să furnizeze Kievului mai multe sisteme de apărare antiaeriană, cum ar fi Patriots.
Kievul și aliații săi europeni au primit un impuls important la sfârșitul săptămânii, când Camera Reprezentanților din SUA a aprobat un pachet de peste 60 de miliarde de dolari pentru a face față războiului din Ucraina.
UPDATE 5:10 - Ucraina lovește la Sevastopol una din cele mai vechi nave ale marinei militare ruse
O navă a luat foc duminică în portul Sevastopol din peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Surse militare de la Kiev afirmă că este vorba de nava de salvare submarină Kommuna, un catamaran lansat la apă în 1912, în prezent probabil cel mai vechi vas în serviciu activ din marina militară rusă.
Ucrainenii au atacat de mai multe ori în ultimele luni nave rusești în jurul Crimeei, folosind diferite sisteme de armament, reamintește dpa.
Rusia nu a comentat deocamdată oficial, dar în mediile sociale s-a vorbit despre o explozie la bordul unei nave, posibil de impactul unei rachete sau al unei drone.
Tot duminică, forțele ruse au atacat portul ucrainean Odessa cu rachete lansate din Crimeea. Presa ucraineană a relatat despre o explozie în oraș care a rănit cel puțin patru oameni.