Actualitate· 2 min citire

Ministerul Educației: 9.193 de elevi prezenți la proba de Limbă maternă a Evaluării Naționale

Ministerul Educaţiei: 9.193 de elevi prezenţi la proba de Limbă maternă a Evaluării Naţionale

Ministerul Educaţiei: 9.193 de elevi prezenţi la proba de Limbă maternă a Evaluării Naţionale

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 29 iun. 2024, 13:59

Niciun elev nu a fost eliminat

Ministerul Educației anunță că 9.193 de elevi au fost prezenți la proba de Limbă și literatură maternă a Evaluării Naționale, desfășurată vineri, nefiind înregistrat niciun caz de eliminare.

"Au fost prezenți 9.193 de elevi (95,1%) din totalul celor 9.667 de elevi înscriși pentru susținerea acestei probe. S-au înregistrat 474 de absenți. Niciun elev nu a fost eliminat", se precizează într-o informare transmisă sâmbătă de Ministerul Educației.

Conform aceleiași surse, primele rezultate vor fi afișate atât în centrele de examen, cât și pe pagina evaluare.edu.ro, în data de 3 iulie, până la ora 14,00.

În conformitate cu prevederile GDPR, comunicarea rezultatelor obținute se va face anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, distribuite elevilor la prima probă.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16,00-19,00) și 4 iulie (în intervalul orar 8,00-12,00).

"Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori", se mai menționează în informarea transmisă de Ministerul Educației.

Rezultatele finale vor fi afișate în ziua de marți, 9 iulie.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate