Metoda "inelul"! Bătrân din Baia de Arieș înselat de doi bărbați din județele Buzău și Ilfov

Polițiștii din Baia de Arieș au reținut doi bărbați din județele Buzău și Ilfov care l-ar fi înșelat pe un vârstnic din comuna Lupșa. Aceștia i-au spus că au rămas fără carburant și i-au vândut un inel pretinzând că e din aur. Mai târziu, vârstnicul a constatat că a dat banii pe un inel făcut dintr-un metal neprețios și a anunțat poliția.
La data de 6 august 2019, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia de Arieș, sprijiniți de polițiștii din Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, i-au identificat și reținut pe doi bărbați, de 58 și 41 de ani, primul din Buzău, iar cel de-al doilea din Afumați, județul Ilfov, care sunt bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, faptă reclamată poliției la data de 25 iulie 2019 de către un bărbat de 64 de ani, din comuna Lupșa.În sarcina celor doi bărbați s-a reținut faptul că, în data de 24 iulie 2019, în timp ce se aflau pe raza localității Lupșa, l-ar fi abordat pe bărbat, oferindu-i, spre vânzare, contra sumei de 100 de lei, un inel despre care au spus că este din aur.Aceștia l-au convins pe bărbat să cumpere inelul, susținând că valoarea reală a acestuia este mult mai mare, dar sunt nevoiți să-l vândă pentru că nu mai au bani de combustibil.Bărbatul a plătit suma cerută însă, după o zi, a constatat că inelul pe care l-a cumpărat nu era confecționat dintr-un metal prețios și a anunțat poliția.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi bărbați reținuți și pentru recuperarea prejudiciului.
Citește și:
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











