Polițiștii din Abrud, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român – Alba au organizat o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost depistate 11 autovehicule cu defecțiuni tehnice.
La data de 21 august 2019, între orele 10.00 – 14.00, polițiștii Compartimentului Rutier Abrud, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe raza orașului Abrud, o acțiune ce a avut ca scop depistarea șoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condițiile tehnice pentru circulația în condiții de siguranță.
Cu ocazia acestei acțiuni au fost depistate 11 autovehicule care prezentau diverse defecțiuni tehnice.
Conducătorii acestora au fost sancționați contravențional, iar față de 5 dintre aceștia, complementar sancțiunii, s-a dispus retragerea certificatului de înmatriculare.
Alți 7 conducători auto au fost sancționați contravențional, pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 4.640 lei.