Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat finalizarea unei liste de substanțe și medicamente a căror consum este nerecomandat înainte de a conduce un autovehicul.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat finalizarea unei liste de substanțe și medicamente a căror consum este nerecomandat înainte de a conduce un autovehicul. Lista conține produse care pot afecta capacitatea de a conduce sau care pot genera rezultate pozitive la testele antidrog.
Rafila a subliniat că, deși majoritatea medicamentelor pentru răceală nu influențează abilitatea de a șofa, anumite substanțe, identificate de medici psihiatri și neurologi, necesită o atenționare suplimentară. Pacienții sunt sfătuiți să consulte un medic înainte de a utiliza aceste medicamente dacă intenționează să conducă.
„Lista este gata, poate fi pusă oricând, am vrut să fim siguri că nu greșim, lista este extensivă. Aș vrea să fac o precizare: lumea crede că este vorba despre substanțele care pot da teste fals-pozitive, ș.a.m.d. Nu. Este vorba de o listă care este adusă la cunoștința publicului și este recomandat ca aceste substanțe să nu fie utilizate înainte de conducerea autovehiculului sau, dacă sunt utilizate, să fie utilizate atunci există indicație din partea medicului și o discuție despre dorința omului de a conduce autovehicule. Deci sunt substanțe care luate într-o cantitate mică nu influențează, ele sunt prezente pe listă”, spune Alexandru Rafila, întrebat, miercuri, când va fi publicată lista cu substanțele care pot duce la teste pozitive privind consumul de substanțe interzise.
Sursa: Newsinn