Judecător de la Curtea de Apel Alba Iulia prezent la un seminar de pregătire profesională privind competențele viitorului Procuror European

IMG-20190521-WA0007
În perioada 16-17 mai 2019 în orașul Trier din Germania a avut loc seminarul cu tema ”Competences of the EPPO (Parchetul European) and Cooperation with National Authorities - Investigating and Prosecuting Offences in Cooperation with the EPPO”, organizat de ERA (Europaische Rechtsacademy), Ministerul de Justiție din Luxemburg, ECBA (European Criminal Bar Association) și EJTN (European Justice Training Network), având ca temă funcționarea viitorului Parchet European și relațiile acestuia cu autoritățile naționale.
Din partea Curții de Apel Alba Iulia a participat la acest seminar Aurelian Gheorghe Mocan, vicepreședinte al Curții de Apel Alba Iulia și judecător în cadrul secției penale a instanței.
Baza legală de funcționare a acestui parchet este art. 86 din TFUE (Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene) și Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului privind EPPO, intrat în vigoare la 20 noiembrie 2017.
Potrivit competenței sale materiale, EPPO va investiga infracțiuni îndreptate împotriva bugetului Uniunii Europene constând în fapte de fraudă, corupție și spălare de bani, cu condiția ca prejudiciul cauzat bugetului UE să fie de peste 10.000 euro, dar și fapte de rambursări ilegale de TVA la nivel transfrontalier, cu condiția ca prejudiciul să fie de peste 10 mil. euro.


EPPO va avea colaborări strânse cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (EUROJUST), fără ca atribuțiile acestora să se suprapună, pentru că OLAF desfășoară investigații administrative, pe când EPPO desfășoară anchete penale, iar EUROJUST nu are, de asemenea, competențe investigative penale proprii, ci doar de coordonare a unor anchete penale desfășurate de autoritățile naționale.
Până în prezent, 22 de state UE (din cele 28) s-au implicat în această formă de cooperare consolidată în combaterea fraudei împotriva bugetului Uniunii. Activitatea EPPO va debuta până la finele anului 2020. Autoritățile naționale vor avea mai multe obligații care decurg din implementarea legislației (Regulamentul susmenționat și Directiva PIF) care constau în respectarea independenței EPPO, asigurarea unei cooperări loiale cu această instituție și punerea la dispoziția procurorilor europeni a unor condiții adecvate de lucru și a mijloacelor necesare desfășurării anchetelor.

Evenimentul s-a bucurat de participarea unor reputați specialiști în drept la nivel european, inclusiv a unor experți implicați în redactarea Regulamentului privind EPPO, care au oferit explicații legate de motivele pentru care s-a optat pentru anumite formule de reglementare. În cadrul dezbaterilor s-a admis și faptul că în activitatea practică a EPPO pot apărea probleme care nu pot fi anticipate în totalitate la acest moment.
Lucrările seminarului au evidențiat la modul incontestabil necesitatea înființării și funcționării acestui Parchet European, pentru o combatere eficientă a infracțiunilor grave îndreptate împotriva bugetului UE.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























