Incredibil ce a putut să facă un tânăr din Cricău!

Incredibil ce a putut să facă un tânăr din Cricău!
Un tânăr din comuna Cricău a sustras autoturismul unui prieten și fără să posede permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, l-a condus pe raza comunei Cricău unde a produs un accident. Polițiștii au constatat cu ocazia verificărilor efectuatecă tânărul a încălcat măsura preventivă a arestului la domiciliu la care a fost obligat prin hotărârea instanței de judecată.
La data de 23 iunie 2019, în jurul orei 05.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Cricău, un autoturism s-a răsturnat.În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că un tânăr de 22 de ani, din comuna Cricău, ar fi luat cheile autoturismului unui prieten pe care-l găzduise la locuința sa și, fără să posede permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, l-a condus prin comună.Ajuns în dreptul imobilului cu numărul 173, tânărul a pierdut controlul asupra autoturismului și s-a răsturnat, fără ca în urma accidentului vreo persoană să sufere leziuni.În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.Pe numele său, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului și l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore.Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul a încălcat măsura preventivă a arestului la domiciliu la care era obligat printr-o hotărâre a instanței de judecată.Urmează ca, în cursul zilei de azi, 24 iunie, acesta să fie prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











