INCENDIU LA LOCOMOTIVA UNUI TREN CU 300 DE PASAGERI CARE CIRCULA PE RUTA BUCUREȘTI - SUCEAVA

INCENDIU LA LOCOMOTIVA UNUI TREN CU 300 DE PASAGERI CARE CIRCULA PE RUTA BUCUREȘTI - SUCEAVA
La momentul incendiului, trenul se afla în Gara CFR Roman
Un incendiu s-a produs, miercuri, la locomotiva unui tren cu 300 de pasageri, care circula pe ruta București - Suceava, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.
La momentul incendiului, trenul se afla în Gara CFR Roman iar personalul a sunat la 112 iar astfel că la fața locului au intervenit pompierii.
'Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că a fost un început de incendiu la tabloul electric al locomotivei, care a fost stins cu ajutorul unui stingător de către personalul CFR', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, locotenentul Irina Popa.
Nu a fost necesară evacuarea călătorilor din tren, a mai menționat sursa citată.
Locomotiva trenului a fost înlocuită iar garnitura și-a continuat deplasarea spre Suceava.
AGERPRES
Citește și:
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











