ÎNCĂ UN TURIST ȘI-A PIERDUT VIAȚA ÎN PIATRA CRAIULUI

ÎNCĂ UN TURIST ȘI-A PIERDUT VIAȚA ÎN PIATRA CRAIULUI
O femeie de 29 de ani și-a pierdut viața pe 18 octombrie în zona La Grote
La 10 zile după ce o turistă și-a pierdut viața în Masivul Piatra Craiului, marți, un nou accident mortal a avut loc în Carpații Meridionali.
În jurul orei 14:15, salvamontiștii au fost alertați prin 112 că un turist a alunecat de pe creastă, spre versantul vestic, și nu mai putea fi văzut de cei cu care se afla în tură.
“Ulterior, am reușit localizarea acestuia și am solicitat suport aero pentru identificare și, în speranța că vom găsi o persoană accidentată, pentru o evacuare cât mai rapidă. În urma zborului de recunoaștere, am identificat persoana în Valea Podurilor, iar în urma trolierii la victimă am constatat, din păcate, că era neînsuflețită. Cu sprijinul POA Brașov, am reușit și extragerea victimei prin trolierea unui salvator montan”, au transmis reprezentanții Salvamont Zărnești.
Este al cincilea caz cu același deznodământ în Carpații Meridionali, în ultimele zece zile – două în Piatra Craiului și trei în Munții Făgăraș, au adăugat salvamontiștii care trag din nou un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe turiști la prudență și renunțare atunci când traseele devin prea periculoase:
„Recomandarea noastră rămâne, din nou și din nou, aceeași: Atenție – Prudență – Renunțare! Mulțumim Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ISU Brasov, Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I., prin echipajul aero-medical POA Brașov, precum și Poliției Orașului Zărnești, pentru răspunsul prompt și sprijinul acordat în ridicarea victimei din Valea Podurilor. Noi, cei de la poalele Craiului, vom rămâne mereu pregătiți și prezenți, în speranța vieții în sine. Condoleanțe familiei!”.
Reamintim că o femeie de 29 de ani și-a pierdut viața pe 18 octombrie în zona La Grote, pe traseul La Lanțuri.
Citește și:
- 21:40 - România intră în coaliția pentru Strâmtoarea Ormuz. Nicușor Dan: „Vom contribui la menținerea libertății de navigație”
- 20:49 - Decizie majoră la Londra: Marea Britanie dă undă verde SUA să folosească baze militare pentru operațiuni în Strâmtoarea Ormuz
- 19:48 - „Moartea nu a venit după Chuck Norris, el a venit după moarte”. Hollywood și lumea artelor marțiale reacționează la dispariția lui Chuck Norris
- 18:34 - Trump Organization vizează un proiect imobiliar lângă Pata Rât, la Cluj-Napoca
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News










