Guvernul anunță construirea a 434 de km de autostradă prin PNRR până în anul 2026

Guvernul anunță construirea a 434 de km de autostradă prin PNRR până în anul 2026
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prezentat miercuri de Guvern, include finanțarea a 434 de km noi de autostradă cu facilități precum stații electrice cu puncte de încărcare a mașinilor și perdele forestiere.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prezentat miercuri de Guvern, include finanțarea a 434 de km noi de autostradă cu facilități precum stații electrice cu puncte de încărcare a mașinilor și perdele forestiere.
Astfel, A7 Ploiești – Pașcani este finanțată integral, din A8 este Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani, din A1 – Margina – Holdea iar din A3 este Nădășelu – Poarta Sălajului.
„„În 2026 vom vedea 434 de km noi la autostrăzile A7 și A8, este contribuția noastră la datoria istorică față de români privind construcția de autostrăzi. Și pentru că suntem pe drumul spre viitor, vor fi construite pe aceste tronsoane 52 de stații electrice, cu 264 de puncte de încărcare. În total prin PNRR (transport, energie, fondul UAT) vom ajunge să avem câteva mii de stații de încărcare electrică”, se arată în introducerea PNRR, semnată de Cristian Ghinea.
Autostrăzile construite prin PNRR vor avea instalate tehnologii digitale, respectiv Sisteme de transport inteligente (ITS) pe toată lungimea acestora (434 km), la care se adaugă sistemele ITS ce vor fi instalate pe secțiunile deja existente de autostradă, sisteme coordonate de la nivelul unui centru naţional de management al traficului, pentru rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale, potrivit documentului citat.
“Prin proiectul pilot de asigurare a unui grad ridicat de siguranță rutieră pe un sector de autostradă care va permite circulația vehiculelor autonome, se deschide calea introducerii în condiții de siguranță a sistemelor de mobilitate conectată și automatizată.
Prin reforma şi investiţiile în sistemul electronic de taxare a vehiculelor poluante, conform principiului «poluatorul plăteşte», se urmăreşte creşterea cotei vehiculelor cu emisii zero/emisii reduse din totalul parcului auto, înnoirea parcului auto şi creșterea valorilor pentru traficul de marfă pe cale ferată (îmbunătăţirea intermodalităţii), cu impact asupra reducerii emisiilor GES din transportul rutier”, se mai arată în document.
Infrastructura rutieră prin PNRR include:
Prin PNRR, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii propune spre finanțare următoarele obiective de investiții:
A7 – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani:
Total: 324 km (36 stații cu 184 puncte de încărcare)
A8 – Tg. Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani:
Total: 59 km (8 stații cu 40 puncte de încărcare)
A1 – Margina – Holdea: 9 km (2 stații cu 10 puncte de reîncărcare)
A3 – Nădășelu – Poarta Sălajului: 42 km (6 stații cu 30 puncte de încărcare).
Proiectele de autostrăzi propuse pentru finanțare din PNRR vor îndeplini cumulat următoarele condiții incluse în documentația de achiziții publice, pentru execuția de lucrări:
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











