Este ziua cu numărul 816 a războiului din Ucraina. Autoritățile ucrainene au anunțat că bombardamentele ruse au vizat civili sâmbătă în regiunea Harkov din nord-estul țării, în timp ce președintele Volodimir Zelenski a raportat succese ale trupelor care încearcă să contracareze un nou atac al Rusiei în aceeași regiune.
UPDATE 11.00 - Ucraina nu intenționează să limiteze duminică furnizarea de energie către consumatori, dar va menține importuri semnificative de electricitate, a transmis Ministerul ucrainean al Energiei.
„Nu sunt planificate restricții pentru astăzi, dar ministerul le cere consumatorilor să consume electricitate într-un mod economic și responsabil. Acest lucru este important pentru echilibrarea sistemului energetic și stabilizarea aprovizionării cu energie", a precizat ministerul.
Se estimează că importurile vor scădea duminică la 13.159 de megawați oră (MWh), de la 20.411 MWh sâmbătă și 22.489 MWh vineri.
UPDATE 09.00 - Volodimir Zelenski a declarat în discursul său că forțele ucrainene sunt pe poziții mai sigure, în special în regiunea Harkov.
”Ocupantul își pierde infanteria și echipamentul, o pierdere tangibilă, chiar dacă, la fel ca în 2022, conta pe o înaintare rapidă pe teritoriul nostru”, a spus Zelenski, referindu-se la invazia inițială a Rusiei în Ucraina, în luna februarie a acelui an.
Procurorii ucraineni au comunicat că anchetează ca posibilă crimă de război un raid aerian al Rusiei asupra unei zone rezidențiale din capitala regională, Harkov, în urma căruia au fost răniți cinci civili, inclusiv o fată de 13 ani și un băiat de 16 ani.
În reacția sa, Vladimir Putin a spus că operațiunile ofensive ale Rusiei în nordul regiunii Harkov sunt parte a eforturilor de a crea o „zonă tampon” pentru a proteja teritoriile de graniță ale Rusiei de atacurile ucrainene.
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forțelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Vinița din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sumî, regiunea centrală Cerkasî, orașul Nikolaiev din sudul țării și oraș-port Odesa de la Marea Neagră, informează AGERPRES.