Actualitate· 4 min citire

Dosarul MINERIADEI: Ion Iliescu, urmărit PENAL după 30 de ani de la infracțiunile contra umanității

Dosarul MINERIADEI: Ion Iliescu, urmărit PENAL după 30 de ani de la infracţiunile contra umanităţii

Dosarul MINERIADEI: Ion Iliescu, urmărit PENAL după 30 de ani de la infracţiunile contra umanităţii

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 26 apr. 2024, 12:11

Fostul președinte Ion Iliescu a fost audiat la domiciliu

Fostul președinte Ion Iliescu a fost audiat la domiciliu în dosarul Mineriadei, deoarece nu se poate deplasa la sediul Parchetului General. Acesta este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoștință calitatea din dosar. Ieri, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, dar și Virgil Măgureanu au ajuns în fața procurorilor, acolo unde au fost anunțați că au fost puși, din nou, sub acuzare.

Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani, a fost audiat acasă, vineri. La mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorii militari din cadrul Secției parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024,  efectuarea în continuare a urmăririi penale  față de  Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (cel puțin 2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (cel puțin 1315 subiecți pasivi secundari ), lit. j) (cel puțin 1214 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, a anunțat, vineri, Parchetul General, într-un comunicat de presă.

De asemenea, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Adrian Sîrbu au fost joi dimineață la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoștință că au fost puși din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Parchetul General a anunțat ulterior, într-un comunicat de presă, efectuarea în continuare a urmăririi penale în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 împotriva lui Petre Roman (la data comiterii faptelor, prim-ministru), Gelu-Voican Voiculescu (fost vicepremier), Virgil Măgureanu (fost director al SRI) și Adrian Sârbu (consilier al prim-ministrului).

Aceștia sunt acuzați de săvârșirea de ”infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (cel puțin 2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (cel puțin 1315 subiecți pasivi secundari ), lit. j) (cel puțin 1214 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”.

Mai sunt acuzate în dosar și următoarele persoane:

Miron Cozma, la data faptelor lider de sindicat, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. f) (cel puțin doi subiecți pasivi secundari), lit. g) (cel puțin 800 subiecți pasivi secundari), lit. j) (cel puțin 715 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.;

gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la faptelor, comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (cel puțin 1 subiect pasiv secundar), lit. g (cel puțin 418 subiecți pasivi secundari ), lit. j (cel puțin 418 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal;

gl. (r) Peter Petre, la data faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne sub aspectul de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (cel puțin 735 subiecți pasivi secundari), lit. j cel puțin 735 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

„Persoane cu funcție de decizie în statul român la acel moment, printre care Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – printre care Măgureanu Virgil – directorul SRI, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1.300 de persoane și au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”, susțin procurorii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate