DANIEL BĂLUȚĂ ÎL ACUZĂ PE NICUȚOR DAN CĂ BLOCHEAZĂ LUCRĂRILE DE LA PASAJUL UNIRII

Băluță a menționat că, deși finanțarea este deja asigurată de Guvernul României, printr-o ordonanță de urgență semnată în 2023 de premierul de atunci Nicolae Ciucă și contrasemnată de Kelemen Hunor, lucrările nu pot începe din cauza blocajelor administrative
Băluță a menționat că, deși finanțarea este deja asigurată de Guvernul României, printr-o ordonanță de urgență semnată în 2023 de premierul de atunci Nicolae Ciucă și contrasemnată de Kelemen Hunor, lucrările nu pot începe din cauza blocajelor administrative.
Avem toate autorizațiile necesare, iar Guvernul a alocat aproape 800 de milioane de lei, fără TVA, pentru acest proiect (..). Guvernul a înteles încă de la acea vreme cât de mare este urgența ca podul vechi de 100 de ani din centrul Bucureștiului să fie refăcut cât mai rapid, lucru pe care, din păcate, primarul general refuză să-l priceapă. Spre exemplu de 2 săptămâni așteptăm cu sufletul la gură ca primarul general, intrat în campania electorală pentru funcția de președinte, să-și facă timp să-și ia măcar un pic în serios atribuțiile de primar general și să semneze, așa cum a promis public, avizul de circulație pentru comisia tehnică de circulație, redactat încă de la finalul anului trecut. Nu știm în ce constă pregătirea dânsului”, a declarat Băluță.
Acesta a mai adăugat că autoritățile locale din Sectorul 4 au obținut toate avizele necesare, inclusiv cele de la instituții precum Apele Române, ISU, Ministerul Culturii, STS, MApN și altele.
Băluță a continuat să critice blocajele, sugerând, ironic, că există o alternativă: „Dacă eu nu pricep nimic din acestă situație, ce să mai înțeleagă cetățenii Capitalei din această situație? Noi nu știm cât va mai dura până când primarul general va considera că pot începe lucrările la Planșeul Unirii, dar am aflat că există o alternativă. În Cehia, de exemplu, castorii au reușit în doar 2 zile să construiască un baraj pentru care autoritățile încă cereau autorizații, este o știre foarte serioasa, nu este o glumă. (…) Suntem pregătiți să aducem castorii din Cehia poate reușim să-i antrenăm și pe cei din România pentru a rezolva această problemă și la noi”.
Nicușor Dan declara, la sfârșitul lunii ianuarie, că „avizul de circulație din partea noastră este deja pregătit, va fi semnat de mine săptămâna asta și o să fie transmis la Primăria Sectorului 4. Mai departe, imediat după, așteptăm ca Primăria Sectorului 4 să vină cu toate celelalte avize ca noi să dăm autorizație”.
Citește și:
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











