Actualitate· 2 min citire

Corina Chiriac și trupa Compact, invitați la Festivalul "Voices" 2018

voices

voices

Scris de Marius Paul Publicat: 4 oct. 2018, 12:11

În cadrul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL CONCURS DE MUZICĂ UȘOARĂ PENTRU TINERI ȘI STUDENȚI „VOICES”, iubitorii de muzică bună pot asista la două concerte speciale COMPACT și CORINA CHIRIAC.

Ediția de centenar a festivalului are loc în perioada 13-14 octombrie.

Cu ocazia acestei ediții se va lansa și Imnul Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, interpretat de Alin Ignat, Antinia Simion, Gabriel Cândea, Emilia Popescu și Gino-compozitorul cântecului.

Vor participa cele mai bune voci din centrele universitare din țara noastră și voci de peste hotare.

Concurenții vor purta ținute inspirate de ie și costum popular, în spectacolul de gală.

Juriul concursului îl are ca președinte pe Viorel Gavrilă, compozitor și dirijor, președintele juriului Selecției Naționale Eurovision 2015 și vicepreședintele UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Membrii juriului vor fi:

Titus Andrei, realizator Radio România Actualități, Corina Chiriac, interpretă, Paul Baidan, prof. univ. dr. în muzică la Universitatea din Pitești și Vali Ilieș, consilier artistic la Centrul Cultural “Dragan Muntean” Deva.

Premiile concursului constau în: TROFEU: 3000 lei, Locul I: 2000 lei, Locul II: 1500 lei, Locul III: 1200 lei.

PROGRAM:

Sâmbătă, 13 octombrie, ora 19:00, Casa de Cultură a Studenților

Concurs internațional de interpretare muzică ușoară pentru tineri și studenți

Lansarea Imnului Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia
Concert CORINA CHIRIAC

Duminică, 14 octombrie, ora 19:00, Casa de Cultură a Studenților

Gala Laureaților
Recital MILLENIUM C
Concert COMPACT

Prezintă: Andreea Bogdan
Intrarea este liberă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate