Un minor în vârstă de 13 ani a sunat la 112 să ceară ajutorul autorităților. Băiatul, din comuna Almașu Mare, județul Alba, a reclamat faptul că a fost lăsat de părinți să muncească la o stână de pe raza comunei Baia de Criș, satul Cărăstău, județul Hunedoara, scrie realitateadehunedoara.net.
Băiatul a plecat de la stână și s-a rătăcit. Minorul a precizat că se află pe raza satului Cărăstău și vrea să meargă acasă, dar nu mai știe drumul.
Imediat, patrulele de intervenție din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Baia de Criș și Crișcior au fost direcționate în teren, minorul fiind identificat în scurt timp.
Polițiștii au luat legătura telefonic cu tatăl minorului, care a declarat că nu are posibilități să se deplaseze la sediul Secției de Poliție Baia de Criș pentru a-și prelua fiul.
Prin urmare, polițiștii au luat legătura cu reprezentanții D.G.A.S.P.C Alba și cu cei ai Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Almașu Mare, județul Alba, care au preluat minorul.
Totodată, minorul a fost condus la U.P.U. Brad, în vederea unui consult medical, din primele investigații rezultând că acesta nu a fost victimă a vreunei infracțiuni.