Actualitate· 3 min citire

Controale ANSVSA pe piața produselor lactate: peste 100 de sancțiuni

Controale ANSVSA pe piaţa produselor lactate: peste 100 de sancţiuni

Controale ANSVSA pe piaţa produselor lactate: peste 100 de sancţiuni

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 29 apr. 2024, 12:01

Au fost reținute oficial și puse sub sechestru peste 14 tone de produse lactate

Inspectorii sanitari veterinari au efectuat 996 de controale, în intervalul 16 - 29 martie a.c., pentru depistarea unor practici frauduloase la produsele lactate comercializate pe piața din România, în urma acestora fiind aplicate 101 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 703.200 de lei.

De asemenea, au fost reținute oficial și puse sub sechestru peste 14 tone de produse lactate.

Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), transmis luni AGERPRES, controalele au fost realizate în depozite alimentare autorizate, unități de reambalare a produselor lactate, platforme logistice/terminale de distribuție care aprovizionează lanțurile de unități de tip supermarket/hypermarket, magazine alimentare, unități de alimentație publică, piețe en gros, magazine alimentare amenajate în incinta unor piețe și/sau complexuri comerciale și în unități de tip supermarket/hypermarket.

Potrivit ANSVSA, cu ocazia acestor controale au fost verificate și loturile de produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate provenite din state membre UE/țări terțe, care au fost reambalate în unități din România, autorizate sanitar veterinar pentru desfășurarea activității de reambalare, modul de marcare și etichetare.

"Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 101 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 703.200 de lei. Totodată, au fost emise patru ordonanțe de suspendare a activității, două ordonanțe de interzicere a activității și s-a dispus măsura de reținere oficială/ sechestru pentru o cantitate de 14.443 de kg de produse lactate", se precizează în comunicatul autorității.

Printre neregulile constatate se numără: nerespectarea normelor sanitare veterinare privind ambalarea, etichetarea și depozitarea; purtarea echipamentelor de protecție sanitară incomplete de către personalul ce manipulează produse alimentare; utilizarea mijloacelor de transport neautorizate sanitar veterinar pentru transportul de produse alimentare.

De asemenea, au fost recoltate 148 de probe din lactate și produse lactate în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea parametrilor fizico-chimici, în scopul verificării conformității cu înscrisurile de pe etichete, identificarea speciei de proveniență a laptelui utilizat pentru fabricarea acestor produse, precum și pentru decelarea adaosurilor de grăsimi de origine vegetală și a proteinelor de soia.

"Din rezultatele analizelor efectuate produselor lactate, au rezultat următoarele neconformități, în special în ceea ce privește analiza parametrilor fizico-chimici, diferențe procentuale raportate la declarațiile privind valorile de pe etichetă de către producător: procent mai mic de grăsime față de cel declarat; procent de cloruri/sare mai mare față de cel declarat; procent de substanță uscată mai mic față de cel declarat; procent de proteină mai mic față de cel declarat; neconcordanțe privind specia de la care provine laptele, raportată la informațiile de pe etichetă", se arată în comunicat.

Inspectorii ANSVSA vor sancționa toți operatorii economici care nu respectă normele și cerințele de igienă pentru a preveni apariția riscurilor privind siguranța alimentară, au mai transmis reprezentanții ANSVSA.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate