Conflicte de INTERESE și INCOMPATIBILITATE la Parcul Industrial Cugir

emil-muntean-parc-industrial-cugir-apr-2018 (1)
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul unui fost consilier localdin Cugir. În intervalul 10 iunie 2017 – 30 octombrie 2018 a exercitat funcția de consilier local simultan cu cea de director general, respectiv administrator și membru în Consiliul de Administrație, în cadrul a trei societăți comerciale, care au ca acționar unic/majoritar Consiliul Județean Alba.

Directorul Parcului Industrial Cugir, Muntean Emil Nicolae, a fost găsit în stare de incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate. Acesta a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91, alin. (3), teza 1 din același act normativ.” Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.” – se arată în legea încălcată de Muntean Emil.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











