Președintele USR, Dacian Cioloș, afirmă că USR "decontează" politic ruperea coaliției cu PNL și faptul că liberalii sunt acum la guvernare alături de PSD. "E cert că o parte din cetățeni consideră că și USR are o parte de vină pentru faptul că s-a destrămat coaliția cu PNL", adaugă el.

"E foarte clar că așteptările cetățenilor vizavi de USR au fost foarte mari și multă lume nu e mulțumită de ceea ce am reușit să facem în cele opt luni cât am fost la guvernare. Chiar dacă noi avem argumente pentru fiecare lucru pe care am fi vrut să-l facem, dar nu am putut să-l facem, e cert că o parte din cetățeni consideră că și USR are o parte de vină pentru faptul că s-a destrămat coaliția cu PNL și că PNL-ul e acuma la guvernare cu PSD. Sunt conștient de lucrul acesta. Emoțiile au fost foarte mari în acea perioadă de criză politică. USR a decontat o parte din nemulțumiri și e momentul să ne facem și noi o analiză a ceea ce s-a întâmplat și, mai ales, să ne pregătim pentru ceea ce urmează”, a afirmat Dacian Cioloș, miercuri seară, la Digi 24.
El a susținut că USR e "prins" între partidele vechi, aflate acum la guvernare, care toamna trecută "au plătit sume imense pentru propagandă, inclusiv împotriva USR", și AUR, despre care a spus că "speculează emoțiile oamenilor” și al cărui discurs "riscă să ne scoată din Uniunea Europeană”.
Sursa: Realitatea Din USR