Actualitate· 2 min citire

CFR Călători anunță startul programului „Trenurile Soarelui”, din 14 iunie

CFR Călători anunță startul programului „Trenurile Soarelui”, din 14 iunie

CFR Călători anunță startul programului „Trenurile Soarelui”, din 14 iunie

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 16 mai 2024, 18:07

Programul estival de transport „Trenurile Soarelui” va începe în 14/15 iunie

Programul estival de transport „Trenurile Soarelui” va începe în 14/15 iunie 2024, a anunțat, joi, CFR Călători.

Turiștii vor avea la dispoziție, zilnic, 30 de trenuri directe din toată țara spre stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării, până în data de 8 septembrie.

„Toate regiunile țării vor fi conectate în perioada verii cu destinațiile de vacanță cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord - Constanța și retur”, se menționează în comunicat.

Reduceri pentru călători

Astfel, timp de trei luni, 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus/7 întors) au ca destinație/plecare Mangalia, iar 36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi trec și prin București Băneasa), 2 perechi numai din București Băneasa și o pereche din București Obor.

„Durata călătoriei pe ruta București - Constanța este în medie de circa 2 ore și 20 minute - timp greu de atins de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureștiului până în centrul Constanței. Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate. Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 14 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă și vagoane de dormit”, precizează reprezentanții companiei.

Călătorii pot beneficia de reduceri precum: 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus.

Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 90% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate